„La un astfel de scor, crezi că meritam laude?”. Reacție sinceră a lui Straton, după ce Dinamo a fost umilită și fanii au făcut scandal

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Straton, portarul lui Dinamo, și-a găsit cuvintele să vorbească despre umilința suferită de „câini” la Ovidiu, 0-5 cu Viitorul în prima etapă a Ligii 1, iar goalkeeperul venit în Ștefan cel Mare în vară le-a dat dreptate suporterilor. Fanii dinamoviști au făcut scandal și au intrat pe teren, după ce favoriții lor au fost umiliți, iar Straton spune că aceștia au avut dreptate să critice jucătorii.

Portarul dinamovist i-a felicitat pe cei de la Viitorul pentru victorie și a catalogat înfrângerea umilitoare ca pe un accident. Straton spune că jucătorii sunt singurii vinovați, iar conducerea, cea criticată de fani, nu are nicio vină pentru acest eșec.

„Îi felicit pe cei de la Viitorul pentru joc. Referitor la noi, aș vrea să cred că a fost un accident, altfel nu-mi explic. Trebuie să înțelegem că suntem la Dinamo, iar Dinamo trebuie să câștige cu scorul cu care am pierdut noi. Nu trebuie să lăsăm capul jos, vor veni zile mai bune. Cred că cel mai important e să joci cu inimă. E numai vina noastră, conducerea nu are nicio vină. Noi suntem vinovați.

Este dureros și îi înțeleg perfect, chiar dacă ne-au înjurat. La un astfel de scor, crezi că meritam laude?”, a spus Straton, la DigiSport, după meci.

Straton e convins că o victorie cu Craiova va face uitat acest eșec usturător. „Meciul acesta este istorie, urmează cel cu Craiova. E important să câștigăm, sunt sigur că vom câștiga. Poate, dacă ne ajută Dumnezeu și o facem la un scor categoric, lucrurile din această seară se vor uita!”, a conchis portarul dinamovist.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×